dentist
Consultatie Stomatologica

Tehnologia de vindecare rapidă PRF şi extracţia dentară

8 Aug 2018 Stomatologie

Atunci când un dinte nu mai poate fi salvat, se recomandă extracţia dentară. Această intervenţie se realizează cel mai des atunci când coroana dintelui nu mai permite o funcţionare eficientă a acestuia sau în urma unor afecţiuni parodontale.


Soluţia în aceste situaţii este dată de implantul dentar, care intra în categoria de intervenții de chirurgie orală. Acesta te va ajuta să recapeţi încrederea în tine prin înlocuirea dintelui lipsă. Te vei putea bucura astfel de un zâmbet complet şi de alimentele tale preferate.

Vindecarea rapidă a zonei de extracţie dentară cu ajutorul PRF-ului

Trombocitele sunt celulele sangvine cu cel mai mare aport în vindecarea rănilor, prin formarea cheagurilor de sânge şi eliberarea factorilor de creştere. Tehnologia de vindecare rapidă PRF, utilizată cu succes în stomatologia modernă, dispune de un număr mare de trombocite, se prepară printr-o singură etapă şi nu necesită aditivi de vindecare. PRF-ul furnizează o cantitate semnificativă de substanţă bogată în fibrine, trombocite, leucocite şi factori de creştere. Acest ansamblu este benefic pentru vindecarea ţesuturilor după extracţia dentară sau în timpul realizarii tratamentului cu implant dentar.

Cum acţionează tehnologia PRF pentru extracţia dentară?

Vindecarea zonei din care a fost extras un dinte presupune remodelarea, adică restrângerea  alveolei în care a stat dintele natural, proces efectuat cu succes de organismul uman. Se recomandă implantul dentar după 8-12 săptămâni de la extracţia dentară, deoarece reorbţia osoasă are loc după primele 3 luni de la aceasta. Odată cu diminuarea structurii osoase, vor apărea situaţiile în care este nevoie de regenerarea volumului osos şi implicit, costurile suplimentare.

După ce s-a realizat extracţia dentară, se poate umple alveola respectivă cu PRF, ca material de grefare în pregătirea inserării ulterioare a unui implant dentar. Membrana PRF ajută la vindecarea rănilor ajutând la regenerarea ţesuturilor moi. Dacă se utilizează concomitent cu inserarea implantului, ea va acţiona ca un conector biologic ce atrage celulele care susţin integrarea dintre osul natural al pacientului, osul de adiţie şi implant. Astfel, în cazul inserării unui implant dentar la scurt timp după extracţia dentară, tehnologia PRF va ajuta atât la vindecarea zonei respective, cât şi la osteointegrarea implantului.

Cum se obţine membrana de vindecare rapidă PRF?

Această procedură presupune recoltarea unor probe de sânge de la pacient. Eprubetele cu sânge se vor centrifuga imediat, concentrând factorii de creştere din acesta. Se formează astfel un cheag de sânge bogat în trombocite şi fibrine, care va fi introdus la locul extracţiei.

Tehnologia de vindecare rapidă PRF este recomandată în special datortită proprietăţilor sale eficiente de vindecare, dar şi datorită beneficiilor de după extracţia dentară, deoarece reduce semnificativ disconfortul postoperator.  Totodată, această tehnologie este utilizată frecvent datorită simplităţii şi utilităţii absolute în chirurgia stomatologică, fiind o procedură cu costuri reduse.

Search

+

Folosim cookie-uri pentru a oferi o experienta de navigare personalizata.

Privacy Settings saved!
Setari cookie

Aici iti poti gestiona setarile privind cookie-urile folosite de site.

Cookie-uri de marketing folosite in general pentru remarketing si pentru personalizarea continutului site-ului.

Folosim Adroll pentru servicii de remarketing / afisare bannere.
  • __adroll
  • __adroll-fpc
  • __consent

Folosim cookie-ul Facebook pentru servicii de remarketing si personalizare continut.
  • facebook

Decline all Services
Accept all Services
Chat
Mesaj
Suna