Recomand clinica! Apelez la ei de aproape 10 ani și sunt foarte mulțumit; toate serviciile sunt de calitate. Medicii reacționează foarte bine la cerințe, ascultă pacientul și sunt foarte atenți. Lucrează rapid, iar sediul este curat, confortabil, cu acces facil și parcare disponibilă deseori în zonă.
Implant Dentar
Echipa medicală din cadrul Centrului de Implantologie Dental Excellence este formată din medici cu experiență îndelungată, care țin cont de dorințele fiecărui pacient și redau zâmbetul prin cele mai potrivite tratamente.
Programează-teImplanturile dentare
Implantul dentar este soluția pentru înlocuirea dinților lipsă
Tratamentul cu implant dentar reprezintă cea mai bună opțiune de restaurare a danturii. El va completa spațiile lipsă, fără să afecteze ceilalți dinți, iar în acest mod vei avea din nou o dantură completă și fixă.
Înlocuirea unui dinte extras cu un implant ajută la prevenirea apariției situațiilor dentare complexe, așa cum este migrarea dinților vecini sau opuși ori atrofierea osului care a susținut dintele pierdut. În plus, aspectul coroanei pe implant este similar cu cel al dintelui natural.
Ești gata să începem?
Programează o consultație
Ce este implantul dentar?
Implantul este un șurub realizat din titan în combinație cu alte aliaje și are ca rol înlocuirea unuia sau a mai multor dinți lipsă. De asemenea, poate susține o lucrare fixă la pacienții care până acum aveau doar opțiunea unei proteze dentare mobile.
-
Dispozitiv 100% biocompatibil cu organismul uman.
-
Cea mai eficientă metodă pentru înlocuirea dinților.
Implant dentar – Avantajele pe care ți le oferă Dental Excellence
-
Toate tratamentele și investigațiile radiologice se realizează în clinică.
-
Încă de la primul consult vei beneficia de un plan de tratament personalizat și vei afla care sunt etapele, durata lor, precum și costul total.
-
Echipa de medici este coordonată de Dr. Luisa Caragea, specialist în implantologie dentară, cu peste 25 de ani de experiență.
-
Folosim echipamente moderne și implanturi de la branduri de renume, precum bredent și INNO.
-
Primești pașaportul de implant, document valabil în toată lumea, care atestă că implantul este original.
Testimoniale și sprijin
Pacienții ne recomandă
Recenzii Google
Servicii medicale stomatologice de înaltă calitate, personal cu experiență și atitudine plăcută. Mi-au adaptat programul în funcție de nevoile și timpul meu. A meritat tot efortul, atât deplasarea din afara țării, cât și cel financiar. Mă felicit că i-am ales și nu pot decât să mulțumesc întregii echipe.
O experiență foarte bună. Am optat pentru un implant dentar; încă de la prima consultație, medicul mi-a oferit toate informațiile necesare, explicând în detaliu etapele procedurii și opțiunile disponibile. Intervenția a fost realizată cu mare atenție, fără dureri sau complicații, iar echipa a fost mereu atentă la nevoile mele. Recomand cu toată încrederea!
Totul la Centrul de Implantologie Dental Excellence este de nota 10! Am fost tratat cu respect și profesionalism, iar rezultatul este fantastic. După ani în care am stat cu dinți lipsă, să mă văd cu dantura completă este un adevărat vis împlinit. Într-o zi mi s-au inserat implanturile și dantura fixă provizorie, iar după șase luni am revenit pentru cea finală. Acum pot să râd fără jenă, să mănânc și am mai multă încredere în mine. Vă mulțumesc din suflet!
Am avut o experiență excelentă și îi recomand cu toată încrederea! De la prima programare, am fost întâmpinat cu profesionalism și amabilitate. Personalul este extrem de prietenos, iar medicii explică fiecare procedură cu răbdare și claritate. Dotările sunt moderne, iar atmosfera relaxantă m-a ajutat să mă simt în siguranță pe tot parcursul tratamentului. Rezultatele sunt impecabile!
Superbă clinică! Sunt impresionată de deservirea oferită de fiecare membru al echipei Dental Excellence: de la primul apel, întâlnirea la recepție, consultația medicilor specialiști și tratament, totul este la cel mai înalt nivel. Sunt toți foarte amabili și te îmbrățișează cu multă grijă. Sunt foarte satisfăcută și mulțumită că am ajuns aici. Recomand pe dna dr. Luisa Caragea.
Am optat să urmez tratamentul cu dantură fixă pe implanturi la Centrul de Implantologie Dental Excellence și am fost foarte mulțumită de la început, inclusiv de planul de tratament prezentat. În general îmi este frică de dentist, dar nu am avut nicio durere și pot spune că am scăpat de această frică. Profesionalism și tehnologie de ultimă generație, totul fără complicații. Abia aștept lucrarea definitivă!
O clinică de nota 10, cu aparatură modernă. Dna doctor Luisa m-a întâmpinat cu mare drag și mi-a realizat o lucrare foarte frumoasă. De fiecare dată când vin în țară, vizitez cu drag clinica.
Recomand! După vizita la clinica Dental Excellence, am rămas plăcut surprinsă de implicarea tuturor: recepție, asistente, medici și responsabili pacienți. Totul a fost de lux. Mi-a plăcut mult empatia transmisă de dna dr. Luisa și implicarea Mădălinei în explicarea planului de tratament. Nota 10/10!
Totul este deosebit! Personal mereu amabil, medici profesioniști și atmosferă relaxantă. Nu am simțit nicio durere în cadrul procedurilor efectuate. Mi s-au explicat pe îndelete procedurile și am primit răspuns cu răbdare și atenție la toate întrebările. Recomand această clinică și mai ales pe dna dr. Luisa tuturor, în special celor temători de proceduri!
Am avut o experiență remarcabilă cu doamna dr. Luisa Caragea. De la prima consultație, am fost impresionată de profesionalismul său și de modul în care a explicat fiecare etapă a tratamentului. Am realizat mai multe proceduri și am fost mereu informată despre ce urmează. Atmosfera clinicii este primitoare, iar echipa este foarte atentă și grijulie. Rezultatele finale au fost excelente. Recomand cu căldură clinica!
Ca pacient cu anxietate referitoare la dentist, pot spune că experiența cu doamna dr. Luisa Caragea a fost una foarte plăcută. Pe scaunul dumneaei te poți detensiona ușor, atmosfera fiind foarte prietenoasă. Profesionalismul este prezent în toată clinica. Recomand cu căldură!
Încredere, profesionalism, calitate umană. Doar o echipă bună poate obține rezultate extraordinare, iar echipa Dental Excellence reușește să o facă cu brio. Sentimentul de încredere și siguranță format de la prima consultație m-a făcut să aleg această clinică, iar ceea ce a urmat mi-a confirmat că am făcut alegerea potrivită. Mulțumesc întregii echipe și, în special, doamnelor Luisa Caragea, Monica Gerasimou și Raluca Bercaru.
Am pășit în clinică cu teamă, din cauza problemelor dentare, însă am plecat cu speranța că sunt pe mâini bune. Împreună cu dr. Caragea, medic implantolog, am luat cele mai bune decizii în legătură cu tipul de implant și pașii pe care trebuie să îi urmez. Mulțumesc!
Echipa
Echipa de implantologie
Luisa Caragea
Coordonator Centru Implantologie
Monica Gerasimou
Protetică dentară & Protetică pe implanturi
Andrei Enoiu
Protetică pe implanturi & Endodonție microscopică
Alexandru Pintilie
Chirurgie dento-alveolară & Implantologie
Raluca Bercaru
Protetică pe implanturi
Livia Popovici
Protetică pe implanturi & Parodontologie
Oana Andrei
Estetică & Protetică dentară
Rahal Sirin
Chirurgie oro-maxilo-facială & Implantologie
Andra Dumbrăveanu
Ortodonție & Ortopedie dento-facială
Alexandru Lungan
Stomatologie generală
Paranici Gheorghe Radu
Chirurgie oro-maxilo-facială & Implantologie
Alexandru Matei
Ortodonție & Ortopedie dento-facială
Ești gata să începem?
Programează o consultație
Centru de radiologie în aceeași clinică
Laboratorul de radiologie dentară din cadrul Centrului de Implantologie Dental Excellence poate să realizeze toate tipurile de radiografii dentare:
-
Radiografii de detaliu (retroalveolare sau bitewing): se realizează pentru a analiza interiorul dintelui, integritatea coroanelor sau poziția unui implant după inserare.
-
Radiografia panoramică: oferă o imagine de ansamblu asupra întregii guri și o primă informație referitoare la osul care susține dinții.
-
Computer tomograf dentar: CT-ul este standardul de diagnostic pentru tratamentul cu implant dentar. Orice implant inserat într-un os al cărui volum nu se cunoaște este o manoperă riscantă pentru care rezultatul nu este previzibil.
Ca membru al echipei Dental Excellence, sunt implicat în procedurile complexe de reabilitare orală. Anii de experiență în chirurgie dentară mi-au adus spre rezolvare situații unice, care uneori au reprezentat adevărate provocări. Însă, am reușit cu fiecare caz particular, să redau oamenilor zâmbetul pe buze.
„Binele cu grijă se face” este motto-ul Dental Excellence
Sprijin pentru pacienți
Suntem alături de tine la fiecare pas.
Etapele de tratament cu implant dentar
Consultația
După ce te consultă, medicul analizează cu ajutorul computerului tomograf situația osului în care urmează a fi inserat implantul.
În cazul în care suferi de boli cronice, este posibil ca medicul să îți recomande efectuarea unor analize de sânge înainte de tratamentul cu implant dentar.
Planul de tratament personalizat
De obicei, planul de tratament pentru implanturile dentare cuprinde inserarea rădăcinii artificiale și etapa protetică. În plus, acesta va conține o estimare a costurilor intervențiilor și o planificare a etapelor.
Dacă a trecut mult timp de la extracția dentară și osul s-a resorbit, neputând susține implantul, este posibil ca planul de tratament să conțină și intervenții ce constau în creșterea volumului de os, prin adiție osoasă și, eventual, sinus lifting.
Inserarea
Ai nevoie de tratamentul cu implanturi dentare, dar îți este teamă de durere? Nu trebuie să-ți faci nicio grijă! Inserarea implanturilor se va face sub efectul anesteziei. Este o intervenție nedureroasă care durează în jur de 30 de minute.
După inserare, implanturile vor fi acoperite cu gingia, pentru a ajuta la vindecarea cât mai rapidă a țesuturilor din jur. Mai mult decât atât, pentru dinții din față există posibilitatea de a reface estetica printr-o coroană provizorie.
Osteointegrarea
După ce ai beneficiat de tratamentul cu implant dentar, este necesar să aștepți o perioadă de 3–4 luni, pentru vindecare și integrare osoasă.
Celulele osoase vor adera la corpul implantului și vor forma un țesut osos dur. Acesta este procesul de osteointegrare, etapă esențială pentru stabilitatea viitoare a implantului.
Bonturile
La finalul perioadei de osteointegrare se montează, pentru o perioadă de 2–3 săptămâni, un bont de vindecare ce ajută gingia să capete o formă naturală.
Apoi se atașează o altă piesă, numită bont protetic, care va constitui suportul pentru coroana dentară ce va înlocui dintele lipsă.
Atașarea coroanei dentare
Medicul ia amprenta, iar tehnicianul realizează în laborator o coroană acoperită cu ceramică, asemănătoare cu dinții învecinați.
La final, coroana va fi cimentată pe bont, iar în urma tratamentului cu implant dentar, vei avea un dinte complet funcțional și estetic!
Branduri de implanturi dentare
-
INNO este unul dintre cele mai bine cotate sisteme de implanturi dentare, fiind produs în Coreea de Sud și având un raport calitate/preț bun.
-
Implanturile INNO sunt prezente de peste 25 de ani pe piață și sunt recunoscute la nivel internațional ca fiind o soluție eficientă și rapidă de înlocuire a dinților lipsă.
-
INNO colaborează cu Institute de Cercetare și Universități din toată lumea pentru a dezvolta un sistem care permite obținerea unor rezultate remarcabile.
-
bredent este un producător german de top, cu peste 45 de ani de experiență în fabricarea de implanturi și accesorii pentru implantologie dentară.
-
bredent a inventat câteva soluții folosite acum la scară largă precum sistemul de implanturi dentare Fast and Fixed.
Beneficii implant dentar
Prevenirea migrării dinților
-
Inserarea unei rădăcini artificiale oprește procesul natural de migrare a dinților învecinați spre spațiul rămas gol.
-
Migrarea acestora poate conduce la acumularea deranjantă de resturi alimentare între dinți după fiecare masă și chiar la crearea în timp a unor spații inestetice între aceștia.
Stabilitate
-
Un implant dentar reușește să ofere o priză foarte bună, deoarece este integrat în țesutul osos și permite refacerea coroanei dentare, dar și reluarea funcțiilor masticatorii.
-
Te vei putea bucura de alimentele tale preferate, iar, în timp, nu vei mai face diferența între dinții naturali și cei care se sprijină pe implant.
Evită tratamentele complexe
-
După extracție, osul care a susținut dintele începe să-și reducă dimensiunile.
-
Dacă vei acționa din timp și vei opta pentru inserarea unui implant, vei evita procesele de atrofie osoasă, resorbție osoasă și retracție gingivală, iar țesuturile din jurul rădăcinii dintelui care a fost extras își vor menține forma lor naturală.
Tipuri de implanturi dentare
Implanturi dentare ce înlocuiesc unul sau mai mulți dinți
Sunt folosite pentru a înlocui unul sau mai mulți dinți pierduți. Acestea sunt inserate în osul maxilarului, care le adoptă în mod natural în cadrul procesului de osteointegrare. Astfel, implantul devine rădăcina artificială pentru noul dinte sau noua lucrare dentară.
Fast and Fixed – soluție rapidă
Fast and Fixed este un sistem de implanturi dentare care se adresează pacienților cu edentație totală (adică lipsa tuturor dinților) sau pacienților care au dinții grav afectați, aceștia nemaiputând fi salvați.
Se inserează mai puține implanturi dentare, 6 în arcada de sus, 4 în cea de jos, toate într-o singură intervenție.
Vezi detaliiRecomandări în urma intervenției chirurgicale de inserare a implanturilor
-
Menținerea unei comprese cu gheață pe obraz: intervale de 15 minute urmate de pauze, în primele 5 ore după intervenție.
-
Menținerea igienei orale: spălatul pe dinți se poate relua chiar în ziua intervenției sau a doua zi.
-
Respectarea medicației sugerate de către medicul stomatolog.
-
Consumul alimentelor moi și ușor de înghițit, care nu necesită o masticație intensă, în primele 3–4 zile de la operație.
-
Evitarea consumului de alcool și tutun, deoarece afectează procesul de vindecare.
Igienizarea unui implant dentar
-
Periajul este un element de bază în igienizarea implanturilor dentare.
-
Îngrijirea complementară periajului dentar presupune folosirea aței dentare, a dușului bucal și a apei de gură.
-
Acordă atenție alimentelor pe care le consumi. Alimentele foarte tari pot afecta stabilitatea implantului.
-
Redu sau chiar elimină obiceiurile nesănătoase precum fumatul și spargerea anumitor alimente tari în dinți.
-
Igienizarea implanturilor, o dată pe an, în cabinetul stomatologic.
Mărturii pacienți
Când am intrat aici a fost dragoste la prima vedere, profesional vorbind. Doamna doctor Luisa Caragea a avut răbdare, o oră a stat cu mine și mi-a explicat tot. Medici extraordinar de buni. Eu am avut la maxilar 8 extracții și 4 implanturi inserate, dar nu m-a durut absolut deloc, nici în timpul ședinței, nici după.
Tot ce ai nevoie să știi
Întrebări frecvente
De ce să alegi un implant pentru refacerea danturii?
Aceasta este cea mai eficientă și durabilă soluție de înlocuire a dinților pe care tehnologia medicală modernă o oferă.
Există limite de vârstă pentru tratamentul cu implant dentar?
Implantul dentar este soluția perfectă pentru majoritatea adulților cu o stare de sănătate bună, astfel încât persoanele ce au depășit vârsta de 16–18 ani pot apela cu încredere la acest tratament.
Câte tipuri de implant dentar există?
Poți alege unul dintre următoarele tipuri de implanturi dentare:
- implantul dentar ce înlocuiește un dinte;
- sistemul Fast and Fixed bazat pe 4 sau 6 implanturi ce susțin dinții pe o întreagă arcadă dentară.
Tratamentele cu implant dentar sunt dureroase?
La inserarea cilindrului din titan, anestezia va împiedica apariția durerii. Pe lângă anestezia locală se poate folosi și sedarea conștientă administrată de un medic ATI. La câteva ore, însă, este posibil să apară un ușor disconfort pe care îl vei putea controla cu ajutorul medicamentelor prescrise de către stomatolog.
Cât durează planul de tratament cu implant dentar?
În funcție de complexitatea cazului, tratamentul cu implant dentar are o durată estimativă cuprinsă între 3 luni și 9 luni.
Strada Iordache Golescu 17, București
Pentru harta interactivă Google Maps, permite conținutul extern din preferințe.
Deschide în Google Maps
Comentariile pacienților
Povești reale. Experiențe care inspiră.
Firuta S.
Eu o să ajung la 1 iulie la această clinică, dar pot să spun că mi-am făcut programare. Tot personalul, ca o familie, m-a surprins profund prin abordarea frumoasă, respect și admirație pentru tot ce am simțit. Recomand să mergeți și veți vedea cât de bine veți fi primiți. Eu am vorbit doar telefonic, dar mi-au lăsat ceva frumos în suflet. Abia aștept să ajung la ei; nu pot să spun decât un mare respect!
Maria C.
Mulțumesc din suflet dnei dr. Monica Gerasimou și întregului colectiv, în frunte cu dna dr. Luisa Caragea, pentru dăruirea și atenția acordată pe toată perioada tratamentului și redarea unei danturi de excepție, fără dureri. Pot spune că m-am născut încă o dată. Mulțumesc întregului colectiv de la Centrul de Implantologie Dental Excellence București.
Ciscis M.
Recomand această clinică; totul este bine organizat, cu o echipă de nota 10. Sunt una dintre pacientele lor și am fost mulțumită de felul în care am fost tratată pentru lucrarea mandibulară și maxilară, cu patru implanturi maxilare și trei mandibulare. Lucrarea este foarte bună și, cu această ocazie, țin să felicit întreaga echipă.
Maria N.
După ce m-am documentat cu mult interes despre clinica Dental Excellence, am apelat cu mult curaj și încredere pentru rezolvarea problemelor stomatologice. Încă de la prima discuție m-am convins că am apelat la o clinică dotată cu aparatură ultramodernă, laborator propriu și medici specialiști bine pregătiți. Recomand această clinică pentru personalul amabil și empatic, respectul față de pacient și planul de tratament bine explicat. Mulțumesc medicilor care mi-au efectuat implanturile.
Cryss Z.
Doresc să transmit un mesaj de extremă mulțumire întregii echipe Dental Excellence. Mi-am încredințat tratamentul cu o frică imensă în suflet, după o experiență foarte neplăcută și neprofesionistă într-un alt cabinet medical, dar am primit din primele momente un tratament de înaltă profesionalitate. Mai presus de orice, am simțit umanitate și siguranță. Sunteți o echipă excepțională și vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți cu atâta pasiune.
Maria N.
Mulțumesc din suflet și cu mult respect medicilor stomatologi specialiști Rahal Sirin și Andrei Enoiu, de la clinica Dental Excellence coordonată de dr. Luisa Caragea. Intervenția chirurgicală dentară și inserarea implanturilor fixe mi-au redat funcția normală a danturii și un zâmbet frumos și sănătos. Vă îndrăgesc și iubesc mult pentru profesionalismul de care ați dat dovadă și vă recomand tuturor pacienților aflați în suferință dentară!
Ionica V.
O clinică foarte bună, cu personal excepțional, comunicativ și cooperant! Totul a decurs fără durere, a fost foarte bine și mă simt super ok, ca și cum ar fi dinții mei naturali. Am primit foarte multe complimente frumoase! Recomand cu toată încrederea tuturor!
Laura L.
Chiar dacă nu am reușit încă să fac dantura cu dumneavoastră, din punct de vedere profesional nu pot spune decât nota 10. Doamna doctor a explicat tot tratamentul și toate etapele intervenției; diferența este că, dacă se poate salva alveola, aici se caută soluția potrivită, nu se propune direct extragerea și implantul. Din punct de vedere al relației doctor-pacient: nota 10.
Maria P.
Dr. Luisa Caragea, pot să râd acum cu gura până la urechi. Mulțumesc mult și recomand clinica cu mult drag. Adevărați profesioniști! Mulțumesc din inimă dr. Raluca Beraru, dr. Oana Andrei și, nu în ultimul rând, lui George.
Adrian K.
Am făcut lucrarea pe arcada de sus cu șase implanturi. În ziua respectivă mi s-au extras opt dinți și s-au inserat implanturile. Vinerea a avut loc intervenția, iar luni mi s-au pus dinții provizorii, pe care i-am purtat șase luni, după care s-a pus lucrarea definitivă. Până în acest moment mă simt excelent. Sunt stabilit de mulți ani în Germania și pot spune că fiecare om este diferit, cu rezultate și imunitate diferite. Respect pentru echipa cu care lucrează dr. Luisa Caragea.
Roro M.
Vreau să recomand din toată inima clinica Dental Excellence. Am avut o experiență excelentă de la început până la sfârșit. Întregul personal s-a purtat cu mine cu mult respect, grijă și profesionalism, iar medicii au explicat fiecare pas al tratamentului și m-au făcut să mă simt în siguranță. Le mulțumesc pentru răbdare, dedicare și calitatea serviciilor oferite. Recomand cu încredere Dental Excellence tuturor celor care își doresc tratamente stomatologice de cea mai bună calitate.
Severică B.
Am fost la consult la această clinică și am cunoscut-o personal pe doamna doctor. Este mai mult decât un medic stomatolog! Am hotărât să apelez la serviciile recomandate în urma consultului și a diagnosticului personalizat. Recomand cu încredere!
Eugenia C.
Mulțumesc, Dental Excellence! Sunteți o echipă minunată. Vă apreciez pentru profesionalism, empatie față de client, răbdarea cu care explicați fiecare procedură și, nu în ultimul rând, pentru rezultatul intervențiilor.
Elena B.
Sunt un nou pacient al clinicii și de-abia aștept să încep colaborarea cu acești oameni. Am căutat o clinică dentară și, citind despre fiecare, aceasta a fost singura care m-a convins. După apelul telefonic, am fost sincer recunoscătoare că mi-am ascultat intuiția. Doamna cu care am vorbit m-a făcut să mă simt auzită și văzută; m-am simțit acasă. Abia aștept să încep pașii tratamentului. Dumnezeu lucrează prin oameni!
Ionela A.
Nu îmi vine să cred că am acum cu ce să mănânc. Într-adevăr costă, dar merită să ai o dantură sănătoasă. Le mulțumesc din suflet pentru răbdarea cu noi, pacienții, și pentru soluțiile pe care le au pentru noi. Sunt o echipă minunată, de la recepție până la doamna care face curățenie. Vă mulțumesc din suflet pentru tot; merită să mergeți la această clinică.