Protejarea dinților când practici un sport

16 Ian 2018 Stomatologie

Se știe foarte bine că sportul ajută la menținerea unui nivel optim de sănătate și de aceea tot mai multe persoane aleg să practice o formă a acestuia. Fie că este vorba despre sportul de performanță, sportul de timp liber sau de întreținere, este recomandat să facem mișcare cel putin 30 de minute în fiecare zi.
Executarea frecventă a exercițiilor fizice constituie baza unui organism sănătos, o memorie îmbunătățită și imunitate crescută. Sportul ajută la prevenirea unor boli precum obezitate, artrită, diabet, tulburări cardiace și lista poate continua. 

Ce legătură se naște între sport și stomatologie? Probabil știi și tu foarte multe cazuri în care dinții celor care fac sport au avut de suferit. Protejarea dinților este un aspect foarte important în această ramură, deoarece pericolele de accidentare sunt foarte prezente.

Riscuri care necesită protejarea dinților în sport

Prevenția se recomandă tuturor celor care practică un sport ce presupune contactul cu alți jucători, mingi, suprafețe sau obiecte tari.

Pentru sportivii de înot, riscurile se prezintă sub forma erodării smalțului, din cauza pH-ului scăzut al apei clorinate, îngălbenirea dinților sau chiar dezvoltarea unei sensibilități.

Protejarea dinților este necesară, deoarece nu îți dorești o fractură dentară, cauzată de lovirea de obiecte dure sau căzături. Și da, vorbim în anumite sporturi de căzături care pot avea urmări nu doar la nivelul membrelor, ci și la nivelul cavității bucale: patinaj, schi, ciclism și nu numai.

Sporturile ce implică un contact între jucători sunt riscante tocmai din această cauză: contactul direct. Fotbalul, handbalul, voleiul, arte marțiale și altele de acest gen, presupun un joc competitiv și există posibilitatea unor accidentări.

Deși unele sporturi prezintă un risc mai mare în ceea ce privește căzăturile, iar altele în ceea ce privește contactul cu alți jucători, trebuie să fii precaut și să ții în permanență cont de protejarea dinților tăi.

Ce presupune protejarea dinților în sport?

Nu trebuie să fii neapărat un sportiv de performanță pentru a te numi sportiv. Dar indiferent de frecvența și intensitatea cu care practici un sport, este foarte important să îți protejezi dantura.

Cum trebuie să ai în vedere protejarea dinților tăi? Ei bine, un produs foarte la îndemână pentru orice persoană care practică un anumit sport este gutiera. Ce este o gutieră? Un dispozitiv care îmbracă dinții pentru a-i proteja de lovituri, dar previne și tăierea buzei sau alte leziuni. Atunci când alegi o gutieră, aceasta trebuie să fie elastică, rezistentă și comodă. Se poartă doar în momentul în care practici sportul dorit și poate fi de mai multe feluri, în funcție de nevoi și preferițe.

  • Gutieră universală- acestea sunt cele mai accesibile ca și preț, dar din păcate prezintă disconfort atât în vorbire și respirație, cât și pentru purtarea propriu-zisă. Fiind fabricate în serie, nu se vor potrivi 100% pe dantura ta. Medicii dentiști evită recomandarea lor, preferând o variantă mai imbunătățită a acestora.
  • Gutieră preformată- este realizată dintr-un material termoplastic. Aceasta se fierbe pentru a se înmuia, apoi se mușcă pe ea, pentru a lua forma dinților tăi. Astfel, se vor potrivi mult mai bine și sunt mai confortabile.
  • Gutieră individuală- protejarea dinților va fi mult mai eficientă în acest caz, deoarece acest tip de gutieră se realizează în cabinetul stomatologic sau în laboratorul de tehnică dentară având la bază o amprentă dentară. Sunt cele mai recomandate, deoarece se mulează perfect pe arcadele tale dentare, oferă confort și protecție sporită.

Ai grijă de gutiera ta, curațând-o după fiecare antrenament sau meci, Poți face asta chiar cu periuță și pastă de dinți. Usuc-o și depoziteaz-o în recipientul special cu care a venit. Nu uita să-l cureți și pe acela regulat, pentru a menține un mediu curat. Schimbă gutiera la 6 luni sau în momentul în care prezintă defecțiuni care ar putea îngreuna utilitatea ei: rupturi, deformare.

O altă metodă folosită pentru protejarea dinților este casca de protecție. Aceasta este potrivită pentru sporturile care permit purtarea ei. Totuși, se recomandă utilizarea împreună cu o gutieră de protecție, deoarece casca ajută împotriva loviturilor la nivelul capului, nu în special pentru dantură.

Ca și sfat, evită să consumi băuturi energizante, deoarece scad nivelul pH-ului din cavitatea ta bucală. Îți recomandăm să te hidratezi cu apă, pentru a susține producția de salivă care se micșorează în timpul exercițiilor fizice. Consumă alimente bogate în calciu, magneziu și zinc.

Clinica Stomatologică Dental Excellence te încurajează să faci sport și să menții un nivel optim al sănătății tale, însă îți recomandă să ai în vedere protejarea dinților tăi pentru a păstra un zâmbet sănătos și frumos.

Search
+

Folosim cookie-uri pentru a oferi o experienta de navigare personalizata.

Privacy Settings saved!
Setari cookie

Aici iti poti gestiona setarile privind cookie-urile folosite de site.

Cookie-uri de marketing folosite in general pentru remarketing si pentru personalizarea continutului site-ului.

Folosim Adroll pentru servicii de remarketing / afisare bannere.
  • __adroll
  • __adroll-fpc
  • __consent

Folosim cookie-ul Facebook pentru servicii de remarketing si personalizare continut.
  • facebook

Folosim Tawk.to pentru a va oferi functionalitatea de chat.
  • TawkConnectionTime

Refuz toate
Accept tot
Chat
Mesaj
Suna