Consecintele fumatului asupra dintilor – Ce ar trebui sa stie orice fumator?
Cu totii stim ca fumatul dauneaza sanatatii, insa mai putini sunt cei care se gandesc la modul in care tutunul afecteaza sanatatea orala.
Nicotina reduce fluxul de sange, din acest motiv gingiile sunt afectate. In prima faza disconfortul poate fi mic, gingiile devin rosii, umflate si sangereaza usor. Asa se manifesta gingivita. Netratata, aceasta poate conduce la boala paradontala (paradontoza) care se manifesta la nivelul osului alveolar (osul maxilarului) si al tesuturilor care inconjoara si sustin dintii. Fara acest suport, dintii devin slabiti, incep sa se miste si in cele din urma ajung sa cada. Boala paradontala este principala cauza a pierderii dintilor la adulti.
Daca fumezi esti de trei ori mai predispus sa ai o boala de gingii, spre deosebire de un nefumator. De asemenea, in cazul fumatorilor dintii se degradeaza mult mai usor.
Esti curios sa afli mai multe despre consecintele fumatului asupra dintilor? Afla mai multe din acest articol!
Efectele fumatului – Ce se intampla cu sanatatea dintilor?
Consecintele fumatului asupra danturii sunt numeroase si este important sa fie constientizate riscurile pe care tutunul le implica cand vine vorba de sanatatea orala.
Efectele fumatului pot fi:
- decolorarea dintilor
- respiratie neplacuta (halitoza)
- pierderea dintilor
- infectie gingivala
- pierderea gustului si mirosului
- reducerea fluxului sangvin in cavitatea bucala
- predispozitia pentru acumularea de placa si tartru pe dinti
- vindecare intarziata dupa extractii dentare si alte interventii chirurgicale orale (ca de exemplu implantul dentar)
- risc de cancer oral
Efectele vizibile imediate ale fumatului sunt colorarea danturii si a limbii, decolorarea gingiilor (numita melanoza fumatorului), modificari ale aspectului cerului gurii, respiratia urat mirositoare, pierderea gustului si mirosului
Albirea dintilor – Ce trebuie sa stie un fumator?
Aspectul estetic este foarte important pentru fiecare dintre noi, cu atat mai mult cand vine vorba de zambet. Este asemeni cartii noastre de vizita. Un zambet alb, stralucitor, sanatos denota implicit incredere, o stare de buna dispozitie.
Cu totii stim ca fumatul conduce la transformarea danturii intr-una galbena sau maro. Cu cat o persoana fumeaza mai mult, cu atat cresc sansele sa observe mai repede decolorarea dintilor. Numarul de tigari joaca asadar un rol semnificativ in ceea ce priveste gradul de decolorare.
Cum pateaza tigarile dintii?
Dintii nostri au pori la fel ca si pielea. Nicotina si gudronul din tutun se insereaza cu usurinta in acesti pori, provocand o colorare galbena sau maro. Desi nicotina in sine este incolora, atunci cand intra in contact cu oxigenul devine galbena. Acest lucru inseamna ca si tigarile electronice cu nicotina pot pata dintii. Dat fiind modul in care a fost inhalat fumul, anumiti dinti pot fi mai colorati.
Petele produse de tun sunt adesea dificil de indepartat, deoarece au aparut de-alungul unor ani de fumat. Petele s-au fixat adanc in smalt si adesea patrund in stratul exterior al dentinei.
Din fericire, aceste pete nu sunt permanente si pot fi indepartate prin albirea dintilor in cabinetul stomatologic.
Cum se indeparteaza petele de pe dinti?
In cazul unui fumator albirea dintilor este important sa se faca de catre specialisti, prin urmare se recomanda in locul benzilor de albire sau a pastei, sa se apeleze la serviciile profesionale din cabinetul stomatologic.
Este important ca inainte de albire sa aiba loc o curatare completa a danturii, pentru a elimina orice urma de tartru si placa din jurul gingiilor, cu ajutorul unor proceduri cunoscute precum detartraj, periaj profesional, air-flow.
Albirea profesionala ofera rezultate vizibile imediat. Procedura este non-invaziva si implica aplicarea de mai multe ori in cadrul aceleiasi sedinte a unei substante cu o concentratie mare de peroxid de hidrogen.
Implant dentar la fumatori
Un zambet fericit si sanatos inseamna pe langa albirea dintilor, o dantura completa. Lipsa unui dinte sau a unei masele conduce la aspectul inestetic, la masticatia incorecta si chiar la dificultati de vorbire.
Pierderea unei masele este o problema cu care se confrunta atat fumatorul, cat si nefumatorul. Simpla neglijare a unei carii poate conduce in ultima faza la imposibilitatea ca maseaua sa mai poata fi salavata. Are loc extractia acesteia.
Un implant dentar este astazi solutia cea mai simpla de inlocuire a unuia sau a mai multor dinti lipsa. Interventia se face sub anestezie, asadar nu este dureroasa si rezultatul final este un dinte nou care arata si se simte ca cel natural.
Pentru a face o programare nu ezita sa iei legatura cu unul dintre specialistii Dental Excellence
La ce trebuie sa fie atent un fumator in cazul unui implant dentar?
Asa cum ai aflat de la inceputul acestui articol, nicotina din fumul de tigara reduce fluxul sangvin din cavitatea bucala, adica o taietura se vindeca mai incet. Nicotina afecteaza, de asemenea, modul in care sistemul imunitar se lupta cu infectiile. Prin urmare, fumatul face ca recuperarea in urma unei proceduri dentare sa fie mai lenta.
Un fumator poate beneficia de implantul dentar, insa este important sa tina cont de mai multe indicatii din partea medicului specialist. Principalele lucruri de care un pacient pentru implantul dentar trebuie sa tina cont in cazul in care este fumator sunt urmatoarele:
- discutia deschisa cu medicul implantolog, precizarea numarului de tigari fumate pe zi;
- reducerea numarului de tigari inainte de interventia de implant dentar;
- antibiotice luate la prescriptia medicului, inainte de interventie, pentru reducerea sanselor de infectie;
- lipsa fumatului pentru doua – trei saptamani dupa inserarea implantului dentar, astfel incat procesul de osteointegrare sa poata avea loc fara prezenta factorilor daunatori;
- realizarea unei bune igiene orale, potrivit indicatiilor medicului;
- vizite regulate la cabinet pentru ca doctorul sa poata urmari indeaproape etapa post-interventie;
Boala paradontala si fumatul
Boala paradontala (paradontoza) este o infectie a gingiilor si poate afecta structura osoasa de sustinere a dintilor. In cazuri grave, se ajunge la pierderea dintilor. Fumatul este o cauza frecvent intalnita pentru boala paradontala.
Boala paradontala debuteaza cu bacteriile (germeni) aflate pe dinti care ajung sub gingii. Germenii care stau prea mult timp pe dinti conduc la dezvoltarea de placa si tartru. Aceasta acumulare duce la faza incipienta a bolii paradontale, cunoscuta sub numele de gingivita. Gingiile se pot retrage, formandu-se spatii in care se dezvolta infectii.
Boala baradontala inseamna asadar ca oasele si tesuturile de sustinere a danturii au fost afectate, prin urmare dintii nu pot fi salvati si este nevoie sa fie extrasi.
Simptome ale bolii paradontale
Un fumator are de doua ori mai multe sanse sa dezvolte boala paradontala fata de un nefumator. Cu cat numarul de tigari este mai mare, cu atat creste riscul pentru a dezvolta afectiuni ale gingiilor.
Simptome ale bolii paradontale:
- gingii rosii sau umflate
- sangerari usoare ale gingiilor
- durere in procesul de masticatie
- pierderea dintilor
- dinti sensibili
- retrageri ale gingiei
Boala paradontala poate fi prevenita cu ajutorul unei ingrijiri orale corespunzatoare:
- periajul dintilor de doua ori pe zi
- folosirea atei dentare pentru a elimina placa bacteriana
- consultarea in mod regulat a medicului dentist pentru verificari si curatari profesionale (precum detartraj)
- incercarea de a diminua numarul de tigari si pe cat se poate, incercarea de a renunta la fumat
Cum sa te lasi de fumat?
Nicotina din tigari este o substanta care creeaza dependenta si, din acest motiv, renuntarea la fumat este un lucru dificil. Cu toate acestea, reprezinta un pas important pentru imbunatatirea sanatatii orale si a starii generale de bine.
Exista o multitudine de produse diferite, menite sa substituie nicotina si sa ofere ajutor pentru renuntarea la fumat, precum guma de mestecat medicamentoasa, sprayuri nazale, inhalatoare, pastile.
Utilizarea in combinatie a mai multor metode de inlocuire a nicotinei pot creste sansele pentru renuntarea la fumat
Este indicat ca persoana fumatoare sa se adreseze medicului de familie, medicului dentist sau farmacistului.
Beneficiile de a nu mai fuma incep la cateva minute dupa ultima tigara si dureaza o viata intreaga:
- la 20 de minute dupa renuntarea la fumat ritmul cardiac creste si tensiunea arteriala scade;
- la 12 ore dupa ultima tigara nivelul de monoxid de carbon din sange scade la normal;
- la doua saptamani pana la trei luni de la renuntare, fluxul de sange se imbunatateste si plamanii functioneaza mai bine;
- la un an dupa ultima tigara riscul de boli de inima este la jumatate fata de un fumator;
- la cinci ani dupa renuntarea la fumat riscul de cancer oral, esofagian scade la jumatate;
Grija pentru igiena orala este cu atat mai importanta pentru persoanele care fumeaza. Este necesar ca acestea sa faca vizite regulate la cabinetul stomatologic. In plus, a cunoaste informatiile de baza despre consecintele fumatului este un prim pas care poate conduce la dorinta de renuntare.