Vacanțe, călătorii și igiena orală – 5 sfaturi de stomatologie

20 Dec 2017 Stomatologie

Pentru că se apropie una dintre cele mai frumoase perioade ale anului, sărbătorile de iarnă, am pregătit pentru tine câteva sfaturi pentru a te lipsi de grijile ce țin de sănătatea dinților tăi.

Foarte multă lume uită, din păcate, să mai acorde atenție zonei de stomatologie, fiind prinși în febra pregătirilor de sărbători. Trebuie să ai în continuare în vedere sănătatea dinților tăi, pentru a evita apariția unor situații ce pot afecta buna ta dispozitie în această perioadă.

Stomatologie – sfaturi de vacanță

  1. Înainte să organizezi orice fel de activitate, fă un control la medicul dentist, pentru a te asigura că sănătatea ta dentară nu îți va crea probleme. Cu siguranță nu vrei ca o durere de dinți să îți strice dispoziția în cele mai frumoase momente. Cu atât mai mult în cazul în care alegi o regiune mai îndepărtată sau mergi în altă țară, unde îți va fi greu să apelezi la o stomatologie.
  2. Îți recomandăm să îți organizezi o trusă de igienă orală, pentru a avea la îndemână periuța, pasta de dinți, ața dentară și apa de gură, dar și pentru a nu uita accidental acasă unul dintre aceste produse.
  3. Este necesar să transporți periuța cu un capac sau cutie de protecție, dar evită să o depozitezi astfel odată ajuns la destinație, deoarece după folosire, umezeala acumulată devine un mediu favorabil pentru dezvoltarea și înmulțirea bacteriilor.
  4. Pentru că am facut referire la trusa de igienă orală, în cazul în care vacanța ta presupune avionul ca mijloc de transport, asigura-te că nu vor fi neplăceri la controlul din aeroport, în ceea ce privește limita de mărime a produselor tale. De obicei, pasta de dinți și apa de gură sunt permise atât în bagajul de cală, cât și în bagajul de mână, în limita a 100 ml.
  5. În cazul în care te afli într-un context care îți îngreunează rutina de igienizare – drum lung pana la destinație, lipsa unor produse de igienă – alege să consumi cât mai puține alimente lipicioase și hidratează-te cât mai des, pentru a elimina o parte din resturile alimentare. Folosește-te de un mic truc din stomatologie: mestecă pentru câteva minute guma de mestecat fără zahăr, pentru a neutraliza și îndepărta acizii produși de alimente. De asemenea te poate ajuta și în obținerea unei respirații proaspete.

Bonus: Îți recomandăm să iei cu tine și câteva pastile analgezice, utile în situațiile neprevăzute, chiar și pentru ceilalți membri din grupul tău. Este important să fii întotdeauna precaut.

Medicii clinicii Dental Excellence te îndeamnă să îți iei o binemeritată vacanță pentru a celebra reușitele acestui an, dar nu lua vacanță de la rutina igienei tale orale. Și pentru că mai este foarte puțin până la sărbătorile de iarnă, îți urăm:

Sărbători Fericite și un An Nou plin de împliniri!

Cu drag,

Echipa Dental Excellence

Search
+

Folosim cookie-uri pentru a oferi o experienta de navigare personalizata.

Privacy Settings saved!
Setari cookie

Aici iti poti gestiona setarile privind cookie-urile folosite de site.

Cookie-uri de marketing folosite in general pentru remarketing si pentru personalizarea continutului site-ului.

Folosim Adroll pentru servicii de remarketing / afisare bannere.
  • __adroll
  • __adroll-fpc
  • __consent

Folosim cookie-ul Facebook pentru servicii de remarketing si personalizare continut.
  • facebook

Folosim Tawk.to pentru a va oferi functionalitatea de chat.
  • TawkConnectionTime

Refuz toate
Accept tot
Chat
Mesaj
Suna