Tratament endodontic

De ce este necesară adiţia de os în cazul implantului dentar?

Adiţia de os este reprezentată de refacerea cantităţii de os care în timp a fost modificată. Această intervenţie chirurgicală se realizează sub anestezie, astfel că nu este dureroasă. Factorii care duc la pierderile osoase sunt reprezentate de înaintarea în vârstă, dinţi lipsă, boală parodontală sau traumatisme dentare.

Cum se realizează resorbţia osoasă?

Când se pierd dinţii, osul îşi micşorează volumul din cauza faptului că nu mai susţine radacinile acestora. Adiţia de os se realizează atunci când volumul osului care a susținut dintele natural nu este suficient pentru a susține un implant dentar.

Care sunt cauzele pierderilor osoase?

  • Lipsa dinţilor şi neînlocuirea zonelor goale cu implant dentar. În urma extracţiilor sau a pierderilor dinţilor, spaţiile nerestaurate conduc la remodelarea cantităţii oasoase. De aceea, este recomandat ca în cel mai scurt timp să se aleagă tratamentul cu implant dentar. Prin inserarea implantului, organismul înțelege că în acea zonă încă există masticație și oprește procesul de resorbție a osului.
  • Boala parodontală. Aceasta are efect distructiv asupra osului care susține dintele. Parodontoza duce la mobilitatea dinţilor, iar pierderea acestora va conduce la resorbţie osoasă. În acest caz, dacă se doreşte tratament cu implant dentar, crește probabilitatea ca adiţia de os să fie necesară.
  • Infecţii osoase şi gingivale. Consecinţele negative ale acţiunii acestora afectează masa osoasă a cavităţii bucale.
  • Traumatisme. Loviturile la nivelul feţei pot influenţa inclusiv dantura şi zona osoasă a gurii.
  • Înaintarea în vârstă. Funcţiile organismului sunt slabite odată cu trecerea anilor, astfel că susţinerea funcţionării perfecte a componentelor cavităţii bucale este redusă.

Cum se realizează adiţia de os?

În funcţie de situaţia fiecărui pacient în parte, medicul implantolog alege cea mai potrivită variantă de restaurare osoasă. Grefele osoase sunt de 3 tipuri:

  • Xenogrefa. Este cea mai întalnită modalitate de restaurare osoasă. Osul este de proveniență bovină și este produs de câteva companii de renume prezente la nivel mondial. Osul este sterilizat în mai multe etape, eliminându-se tot conținutul biologic, până când ajunge să aibă forma unor granule. Materialul osos care ramane conține doar matricea țesutului, ca un fel de fagure, care va oferi suportul necesar pentru dezvoltarea celulelor osoase ale pacientului și formarea blocului osos în care se va insera implantul.
  • Autogrefa. Aceasta presupune că adiţia de os se va realiza cu țesut osos din propriului organism. Din punct de vedere medical este una dintre cele mai bune alternative, dând rezultate excelente pe termen lung. Se folosește când este nevoie de un volum mare de os, iar adiția de os bovin nu este una eficientă. De obicei osul poate fi recoltat din zona cavității bucale- de exemplu din zona molarului de minte.
  • Aloplastica. Dacă până acum am enumerat soluţii care presupuneau o variantă bilogică, aloplastica se referă la adiţia de os artificial. Acesta arată aproape identic cu osul uman şi este realizat din fosfat de calciu. Din păcate, rezultatele sunt destul de slabe și de aceea este foarte rar întâlnităîn practica stomatologică.
Contacteaza-ne pentru o programare!

Pentru a face o programare nu ezita sa iei legatura cu unul dintre specialistii Dental Excellence

Recomandări postoperatorii

  1. Aplică în primele 24 de ore după ce s-a realizat adiţia de os o compresă rece, pentru a preveni umflarea zonei respective.
  2. Evită periajul în apropierea locului unde a avut loc intervenţia în jur de 2 săptămâni. Utilizează între timp apa de gură recomandată de medicul stomatolog.
  3. Igienizează restul cavităţii bucale, pentru a combate bacteriile şi pentru a evita apariţia unei infecţii.
  4. Susţine procesul de vindecare prin eliminarea alimentelor dure, condimentate şi a fumatului sau a consumului de băuturi carbogazoase. Vei preveni astfel sângerarea şi rănirea zonei intervenţiei.
  5. Realizează vizitele programate la medicul implantolog, pentru a observa cum se vindecă locul unde a avut loc adiţia de os, dar şi pentru a vă sfătui în legătură cu anumite analgezice sau alte informaţii de care ai avea nevoie.

Care sunt avantajele adiţiei de os?

  • Reprezintă un suport ideal pentru implanturile dentare.
  • Oferă un aspect gingival natural.
  • Creşte longevitatea dinţilor naturali care au avut de suferit din cauza afecţiunilor parodontale.
  • Îmbunătăţeşte estetica facială, în urma unei resorbţii cauzate de traumatisme, vârstă sau boală parodontală.

Se recomandă vizita din 6 în 6 luni la medicul dentist, pentru a ţine sub control sănătatea dinţilor tăi. Totodată, prin intermediul serviciilor de prevenţie dentară vei evita afecţiunile complexe, respectiv tratamentele mai costisitoare. Realizează o igienă orală optimă, pentru a păstra cât mai mult timp dantura naturală şi un zâmbet impecabil. Clinica Stomatologică Dental Excellence oferă servicii de cea mai înaltă calitate şi cele mai bune soluţii pentru situaţiile pacienţilor noştri. Experienţa medicilor şi instrumentele moderne pe care le utilizăm îţi vor garanta rezultatele dorite.

Search
+
WhatsApp
1

Folosim cookie-uri pentru a oferi o experienta de navigare personalizata.

Privacy Settings saved!
Setari cookie

Aici iti poti gestiona setarile privind cookie-urile folosite de site.

Cookie-uri de marketing folosite in general pentru remarketing si pentru personalizarea continutului site-ului.

Folosim Adroll pentru servicii de remarketing / afisare bannere.
  • __adroll
  • __adroll-fpc
  • __consent

Folosim cookie-ul Facebook pentru servicii de remarketing si personalizare continut.
  • facebook

Folosim Tawk.to pentru a va oferi functionalitatea de chat.
  • TawkConnectionTime

Refuz toate
Accept tot