Retractia gingivala
Retracţia gingivală (sau retragerea gingiilor) este o afecţiune prezentă la foarte multe persoane, însă majoritatea nu realizează acest lucru. Trebuie urmărită foarte atent şi tratată din timp, pentru a evita complicaţiile, dar şi disconfortul creat de faptul că dinţii capătă un aspect inestetic, uneori facându-ne să ne simţim stânjeniţi atunci când zâmbim. Acest lucru se va resimţi în relaţiile cu persoanele din jur, dar şi în modul de comunicare.
Ce este retracţia gingivală?
Retracţia gingivală este de fapt retragerea sau îndepărtarea progresivă a gingiei din jurul dintelui, lasand la vedere o parte din acesta, mai exact o parte din rădăcină, expunând-o la bacteriile prezente în cavitatea bucală. În timp, pe suprafaţa rădăcinii se va depune placa bacteriană, iar acest lucru va conduce la apariţia cariilor şi la inflamarea ţesutului osos care susţine dintele.
Care sunt semnele care ne sugerează existenţa acestei afecţiuni gingivale?
În primul rând, cel mai evident indiciu este vizual, prin expunerea rădăcinii dintelui, din cauza faptului că gingiile se retrag în timp. Acesta va părea mai lung în comparaţie cu ceilalţi, tocmai din cauza rădăcinii descoperite.
Sensibilitatea crescută este de asemenea un semn pe care nu trebuie să-l trecem cu vederea. Zona dintelui neprotejat de smalţ este mult mai sensibilă la stimulii cald, rece sau atingere.
Sangerările gingivale şi mirosul neplăcut sunt cauzate de inflamarea permanentă a ţesutului gingival prin intermediul periajului, deoarece se lezează gingia, iar mirosul neplăcut va dispărea numai odată cu vindecarea acesteia.
Retragerea gingiei nu trebuie ignorată, ea poate duce la pierderea dinţilor. Gingia se va retrage şi se creează pungi parodontale în jurul dintelui. În timp, aceste pungi de infecţie se vor adânci şi vor afecta osul. Netratată la timp, afecţiunea va cauza mobilitatea dinţilor, pentru că nu vor mai fi susţinuți de os.
Odată observate aceste simptome, este necesar să luăm legătura cu medicul dentist pentru a efectua un control profesional, în scopul remedierii acestei situaţii.
Pentru a face o programare nu ezita sa iei legatura cu unul dintre specialistii Dental Excellence
Care sunt cauzele care duc la apariţia retragerii gingivale?
Îngrijirea necorespunzătoare a cavităţii bucale este una dintre cauzele care provoacă această afecţiune. Trebuie să ţinem cont de toţi paşii de îngrijire (periaj, aţa de gură, apa de gură şi grija faţă de alimentele consumate) pentru a preveni retragerea gingiei, dar şi de controlul la medicul dentist, o dată la 6 luni.
Periajul excesiv sau mult prea des face mai mult rău decât bine, el trebuie executat corect, cu mişcări dinspre gingie spre vârful dintelui, cu o periuţă cu perii moi şi capete rotunjite.
Genetic vorbind, unele persoane pot moşteni o gingie subţire, sensibilă, care este mai predispusă desprinderii de dinte.
Vârsta este un alt factor ce poate provoca retragerea gingivală, deoarece prin înaintarea în vârsta apar schimbări naturale ale organismului.
Obiceiurile nepotrivite pentru sănatatea bucală, precum roaderea capătului unui pix sau creion, roaderea unghiilor sau a pieliţelor din jurul acestora, au un rol semnificativ în apariţia problemelor gingivale.
Piercing-urile în buză sau în limbă sunt iarăşi daunătoare gingiei, prin agăţarea sau împingerea ei.
Cum se tratează retracţia gingivală?
Cea mai importantă etapă este igienizarea corespunzătoare a cavităţii bucale, atât igienizarea personală, cât şi cea profesională, efectuată în cabinetul stomatologic.
Medicul dentist curăţă zona care s-a format între dinte şi rădacina descoperită de gingie, pe care s-au depus bacteriile şi tartrul şi va reduce inflamaţia. De asemenea, medicul ne va sfătui cu privire la schimbările în privinţa metodelor de igienizare orală pe care trebuie sa le facem pentru a ajuta la vindecarea gingiei.
În cazul unui stadiu mai avansat al afecţiunii, se realizează regenerarea paradontală prin care se aplică o proteină ce susţine refacerea osului şi apoi se fixează gingia înapoi peste rădăcină.
Clinica Dental Excellence se bazează pe cei mai buni medici specializaţi în parodontologie, care îţi vor oferi soluţii medicale eficiente, indiferent de stadiul afecţiunii (gingie inflamată, retragerea gingiei sau existenţa pungilor parodontale). Rezultatele obţinute se menţin pe termen lung, iar pacienţii nostri sunt cei mai multumiţi. Reuşita se bazează şi pe comunicarea dintre medicii stomatologi şi pacienţi, printr-o colaborare ce plasează nevoile clienţilor în topul intereselor medicului.